«Если душа родилась крылатой...»

MARINA ŢVETAEVA: "CEASUL SUFLETULUI"

MARINA ŢVETAEVA: "CEASUL SUFLETULUI"

 

  
S-a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. De la vârsta de şase ani, scrie versuri nu doar în rusă, ci şi în poloneză, finlandeză. Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Elveţia şi Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenţia lui V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov. În 1912, se căsătoreşte cu Serghei Efron, care avea să lupte în unităţile albgardiste, mai apoi fiind nevoit să emigreze (în exil, colaborează cu NKVD-ul). Între 1914-1917, Marina Ţvetaeva are un roman cu poetesa Sofia Parnok, „trădat” şi în mai multe poeme. În 1922 – emigrează: Berlin, Praga. În 1925, se stabileşte în Franţa. În 1939, se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi fiica şi soţul, acesta fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde avea să se afle peste 16 ani. Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, se evacuează la Elabuga (Tatarstan). Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941, se sinucide. Precum cu, respectiv 11 şi 16 ani mai înainte, alţi mari colegi ai ei – Maiakovski şi Esenin.
A editat cărţile de poeme: „Album de seară” (1910), „Verste” (1921), „Tabăra lebedelor”, „Profesia”, „Psyche” (toate – 1923), „După Rusia” (1928), poemul satiric „Vânătorul de şobolani” (1925), „Poemul sfârşitului” (1926). Proză, eseuri, memorii.
În internetul rusesc, excepţionalul şi extrem de bogatul site „Lumea Marinei Ţvetaeva” conţine cele mai multe materiale despre avangardă şi avangardişti, despre protagoniştii ei care au lansat manifeste tranşante, fulminante, uneori paradoxale, contradictorii, stimulative sau enervante, ele însele – mai curând modele de text literar propriu-zis, decât teoretic; texte literare autentice – metaforice, de imaginaţie superioară, curajoase şi inventive; manifeste de curente şi şcoli care au făcut epocă sau doar expresii ale unor efemere ambiţii neacoperite de har: predecesorii (anticipatorii, preanunţătorii avangardei), akmeiştii, imagiştii, constructiviştii, satiricii, futuriştii (cubofuturiştii, egofuturiştii, „Mezaninul poeţilor”, „Centrifuga”, „Liren”, „Sindicatul futuriştilor”, „410” – Transcaucazia, grupul „Tvorcestvo” – Extremul Orient, artişti în afara grupărilor, curentelor, „Breala poeţilor”...) – însă nu doar poeţi, prozatori, ci şi pictori, compozitori, sculptori etc.  Ne putem întreba: de ce tocmai (această... lume) pe un site dedicate unei poetese care, la o apreciere superficial-formală, s-ar părea că nu a fost prea mult (adânc) implicată în efervescenţa fenomenologie avangardiste? Răspunsul e unul simplu: Marina Ţvetaeva a reformat/reformulat prozodia rusă din interiorul acesteia, a modificat-o intrinsec-tipologic, noutatea fiind emanată din nucleu, din esenţe, nu din forme. De unde şi actualitatea, modernitatea, permanenta propulsie de contemporaneizare, „de la sine”, a creaţiei ei – uneia din cele mai mari poetese ale lumii.
 
 
*      *      *
 
Abia de privirăm în ochi – fără ezitare,
Abia glasul nostru până la urlet e înălţat,
Că îndată gâtlejul ni l-a şi înşfăcat
Mănuşa de fier a legii necruţătoare.
 
Adună lacrimile-n ochi, apele-n ruptură –
În maluri, blestemele – în gâtlej – nod.
Şi libertatea de fier aruncă de pe noul pod
Liber-cugetătorul, fragilă făptură.
 
Şi pe piept ne adăposteşte vuiete şi gemete
Se lasă o aripă de fier, acvilină.
Numai în cercul unei legi enorme
Mă simt în largu-mi – calmă – în lumină.
 
25.VII.1917
 
*      *      *
 
Abia de privirăm în ochi – fără ezitare; 
Iar peste geamăt – somn
Al tuturor tronurilor – tron,
Al tuturor legilor – ucaz legal.
 
După paragină – lan de secară,
Râuri cu sinilie apă...
Iar tu, tinere bărbat,
Lasă-ţi pleoapă pe pleoapă!
 
În vene – mierea. Cine vine?
Este – el, somn – de-nnoptare –

El va potoli, el va stinge

Pătimaşa, mortala sudoare.
 
24.IV.1918


Источник:
http://leo-butnaru.blogspot.com/search?q=%C5%A2vetaeva 
Прислал Лео Бутнару
⇐ Вернутся назад